Ciobanescul Belgian sau Groenendael
Ciobanescul Belgian este un caine vigilent si constiincios cu un instinct protector puternic si teritorial.
Aceasta rasa exceleaza nativ ca si caine politist si caine de paza.
Istoricul si originea
De-a lungul timpului, belgienii au utilizat diferiti caini pentru a le pazi turmele de animale. In urma
incercarilor si erorilor de crestere si selectie, au reusit in cele din urma sa creeze un caine care era agil,
puternic, inteligent si loial. In anul 1891, acesti caini erau cunoscuti ca si ciobanesti belgieni. Pana in
acest an, patru versiuni diferite de Ciobanesc Belgian au fost create. Ele aveau aceeasi conformatie, dar
prezentau tipuri diferite de blana, ca si aspect si colorit. In Belgia si Franta, acesti caini au fost inregistrati
ca o singura rasa, ca si Chien de Berger Belge (Ciobanesc Belgian). Sunt considerati o singura rasa cu
patru varietati. In alte parti ale lumii, inclusiv in Statele Unite, fiecare varietate este considerata o rasa
diferita de sine statatoare. Ciobanescul Belgian este una dintre ele.
In afara de Ciobanescul Belgian sau Groenendael (cu blana lunga si neagra), ceilalti caini ciobanesti
belgieni sunt reprezentati de Belgian Malinois (blana scurta si neteda), Belgian Tervueren (blana lunga de
orice nuanta de negru) si Belgian Laekenois (blana sarmoasa). Dintre acestia, numai Laekenois nu este
recunoscut de catre American Kennel Club.
Ciobanescul Belgian, in general, a fost creat in Belgia. Rasa Ciobanesc Belgian, in particular, a fost initial
asociata cu orasul Groenendael si a fost creata de Nicholas Rose, un crescator belgian. El a infiintat prima
canisa de ciobanesti belgieni formata din doua exemplare din aceasta rasa, Petite si Picard de Uccle.
Descendentii lor au format stocul de prasila al rasei. Acest caine a fost format pentru a fi un companion
inteligent si loial si pentru a fi utilizat in operatiunile de cautare si salvare, in serviciile politienesti si ca si
mesageri si caini de ambulanta in timpul Primului Razboi Mondial. Astazi, Ciobanescul Belgian este mai
des utilizat ca si caine de companie.
Cele patru rase belgiene au fost recunoscute de catre American Kennel Club in 1912 ca membre ale grupei
ciobanestilor. In 1959, ele au fost recunoscute ca rase separate, cu exceptia Laekenois.
Astazi, rasa Ciobanesc belgian este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC,
FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.
Aspectul exterior si dimensiunile
Ciobanescul Belgian este un caine musculos, dar uscativ, cu corpul care se incadreaza perfect intr-un
patrat si armonios. Ochii sunt migdalati si caprui. Urechile sunt triunghiulare si purtate ridicat, iar botul
este lung si conic, dar nu ascutit. Pieptul nu este nici lat, nici ingust, dar este adanc, ajungand pana la
nivelul cotului. Membrele din spate sunt musculoase, dar nu butucanoase. Membrele anterioare sunt
drepte si paralele intre ele, cu labe rotunde asemanatoare pisicii. Pintenii sunt inlaturati de la membrele din
spate putand fi scosi si de la cele din fata. Coada Ciobanescului Belgian este lunga si stufoasa.
Blana Ciobanescului Belgian este lunga si dreapta, deasa fiind prevazuta cu un strat pufos profund. La
nivelul gatului, blana formeaza un guler si franjuri pe lateralele corpului, la nivelul membrelor si a cozii. Fata
si extremitatea membrelor sunt acoperite cu par scurt. Culoarea blanii este neagra la acest caine si poate
fi prevazuta cu unele marcaje albe, putin alb fiind acceptat la nivelul pieptului, barbiei si degetelor. Aceast
caine se adapteaza cu usurinta la temperaturile extreme.
Ciobanescul Belgian adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de 61-65 cm la mascul si de 56-61
cm la femela. Greutatea corporala la mascul este in jur de 29-34 kg, in timp ce la femela poate ajunge
pana la 27-32 kg.
Personalitatea
Ciobanescul Belgian este un caine inteligent cu un instinct protector nativ care il ajuta sa exceleze in
pastorirea animalelor si in apararea proprietatii. Majoritatea sunt afectuosi si blanzi, dar unii pot fi mai
speriosi sau chiar agresivi, in special, daca nu sunt socializati inca din copilarie. Ciobanescul Belgian este
un caine excelent de paza. La fel de bine, Ciobanescul Belgian este si un companion excelent. Este
vigilent, ager si credincios, nedezlipindu-se de stapanul sau. Ciobanescul Belgian are multa energie pe
care trebuie sa si-o consume, motiv pentru care va fi intotdeauna fericit cand i se va acorda o misiune de
indeplinit. Are tendinta de a-si crea legaturi puternice cu unul sau doi dintre membri familiei sale.
Ciobanescul Belgian are nevoie de un proprietar experimentat care sa-l controleze si sa-i tempereze
accesele.
Relatiile cu familia si casa
Ciobanescul Belgian este un caine adresat familiei, afectuos si loial, care tanjeste dupa compania omului
si multa activitate. Unele exemplare pot deveni peste masura de protective cu membrii familiei sale si sunt
indicati familiilor cu copii de varsta mai mare. Se poate intelege cu alte animalute de companie daca sunt
crescuti alaturi de acestia, dar pot „haitui” animalutele mici, iar unele exemplare pot fi chiar agresive.
Aceast caine prefera sa traiasca intr-o casa cu curte mare si alaturi de o familie activa, dar se poate
adapta si traiului intr-un apartament, daca este scos frecvent pentru plimbari lungi. Trebuie sa stiti ca
Ciobanescul Belgian este un caine extrem de energic, care poate deveni distructiv, daca nu este antrenat
suficient.
Dresajul
Ciobanescul Belgian este un caine inteligent care necesita atat un dresaj de baza si avansat, cat si o
socializare timpurie, inca din copilarie. Este un companion loial, demn de incredere care exceleaza in
operatiunile politienesti si ca si caine de paza. Din acest motiv, Ciobanescul Belgian necesita un stapan
ferm, consecvent, dar gentil si nu trebuie sa i se permita sa domine membrii familiei. Aceasta rasa este
usor de educat si dresat sa efectueze diferite sarcini si adora sa aiba intotdeauna ceva de facut.
Aspecte particulare
Ciobanescul Belgian necesita multa miscare si antrenament, altfel el poate deveni necontrolabil si
distructiv. Acestui caine nu-i place sa fie lasat singur pentru perioade lungi de timp, putand gasi posibilitati
intolerabile pentru a scapa de plictiseala. Ciobanescul Belgian necesita o socializare timpurie pentru a
preveni dezvoltarea tulburarilor de comportament cum ar fi agresivitatea sau salbaticirea acestuia.
Ciobanescul Belgian are o blana lunga, dreapta, prevazuta cu un puf profund des care necesita o ingrijire si
o periere zilnica. O ingrijire suplimentara trebuie acordata in timpul perioadelor de naparlire. Indepartati
parul incurcat care se formeaza la nivelul gulerului sau la nivelul extremitatilor membrelor. Ciobanescul
Belgian este un caine care naparleste abundent sezonier, de doua ori pe an.
Boli si afectiuni curente
In general, Ciobanescul Belgian este un caine robust si rezistent cu putine probleme de ordin medical.
Totusi, urmatoarele boli si afectiuni au fost relatate:
Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii
stomacului cu aer si torsionarii acestuia.
Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii,
schiopaturii si artritei consecutive.
Epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se dezvolta intre varsta de 2-5 ani.
Ciobanescul Belgian este, de asemenea, predispus alergiilor, dermatitelor, afectiunilor oculare, displaziei
de cot, dezechilibrelor comportamentale (prea timid sau prea agresiv) si obezitatii, motiv pentru care nu
trebuie hranit in exces.
Durata medie de viata a Ciobanescului Belgian este de 12-14 ani.
|